5.1. Autobiografia Campionului National (2010) la darts.

Daniel Racoveanu
Daniel Racoveanu
Daniel Racoveanu
Daniel Racoveanu
Inceputul anului 2009. Impreuna cu Marcel Frunte-Lata am inceput sa conturam prima carte de darts din Romania. In acest context l-am rugat pe Daniel Racoveanu sa imi trimita o autobiografie a sa deoarece dorim sa includem si cativa jucatori de perspectiva in carte. De atunci Daniel a ajuns Campion National, membru al echipei Romaniei ce se va deplasa la Cupa Europei si participant la WINMAU MASTERS. Lider constant al Campionatului FDR, posesor al celor mai bune medii la meciurile federatiei.
Ce au in comun Ion Oncescu, Virgil Stanescu, Tolea Ciumac si Daniel Racoveanu?
Participarea in data de 20 februarie 2011 la un regal al valorilor sportive, spectacol de skandenberg.
Aveti mai jos povestirea unui campion si posibilitatea sa cunoasteti mai bine un om cel putin interesant.

Viata de sportiv a lui Daniel Racoveanu povestita de el insusi la inceputul anului 2009.

Numele meu este Daniel Racoveanu. Am inceput sa joc darts undeva la inceputul anului 2008. Pana atunci prima oara cand am atins o sageata de darts fie ea si din librarie a fost la varsta de 14 ani. Imi aduc aminte ca imi procurasem in ziua de Craciun, de la o taraba cu jucarii din incinta parcului de distractii organizat in acea perioada pentru respectiva sarbatoare, o placa de darts subtire si limitata ca dimensiune, cu sageti care erau aproape in intregime din plastic si care nu aveau o greutate mai mare de 6 grame. Placa era cu doua fete una de joc cu punctaj si sectiuni de duble si triple si una aflata pe verso cu o tinta obisnuita cu numere a caror valoare crestea de la 1 la 10 in functie de cat de mult te apropiai de centrul tintei. Bineinteles ca mijlocul tintei era 10 si nu era mai mare decat bulul rosu pe care il cunoastem cu totii. Imi aduc aminte ca am infasurat niste sarma pe corpul sagetii ca sa devina mai grea. A avut efect la inbunatatirea directiei si a vitezei. Nu am dat importanta la acest joc prea mult, va dati seama ca acolo in targul acela nu m-am dus sa cumpar special acea jucarie. La 14 ani ai alte aspiratii. O castigasem la roata norocului, roata care si acum cand trec prin targ ma face sa ma gandesc la pasiunea pentru darts si la faptul ca puteam sa dau importanta mai din timp acestui hobby. Am mai jucat dupa acea perioada tot pe aceeasi placa dar de Paste, cam o saptamana si chiar si in noaptea de Inviere inainte sa mergem la biserica. Asta pentru ca mamei mele ii lua foarte mult timp sa se aranjeze pentru acest eveniment, o femeie cu frica de Dumnezeu si cu bun simt care mi-a oferit sansa in viata, impreuna cu tatal meu, sa decid ce drum sa aleg. Tata muncind lungi perioade in afara tarii pentru a ne sustine financiar pe mine si pe fratele meu care atunci se afla la facultate in Bucuresti. Fara sa ma mai abat de la subiect facand doar o mica descriere a formarii personalitati mele , sa spunem ca varsta de 14 ani a insemnat de fapt trezirea mea spre performanta in toate sporturile pe care aveam sa le practic. Mai facusem judo la varsta de 12 ani dar ca o preocupare scolara si pentru dezvoltarea mea si a spiritului de competitie. La 16 ani am luat decizia sa practic un sport mai serios la care sa nu renunt asa de repede dar de la care sa am si o anume satisfactie profesionala. Am incercat la box, dar parca nu prea era genul de sport care sa ma reprezinte. Am incercat arte martiale, fiecare adolescent se viseaza un bun luptator dar nici acolo performanta nu isi avea loc in Romania. Asa am ajuns sa practic atletism, un sport care ma facea sa ma gandesc la alergare. Am avut intotdeauna o rezistenta nativa, dar si la cei mai rezistenti antrenamentele specifice sunt extrem de grele. Am purtat o discutie cu antrenorul de la acea vreme in timp ce acesta se deplasa spre magazia de aparate. Acolo am fost fascinat de aparatele si ustensilele uitate de-a lungu timpului, ruginite si parca fiecare cu povestea lor. Asa si era, fiecare obiect de acolo, sulita, ciocan, DISC, garduri, bloc start, saltea pentru saritura in inaltime, GREUTATE si asa mai departe au fost odata folosite de marii campioni in concursuri importante tinute pe acel stadion din Pitesti, orasul unde m-am nascut pe 2 Februarie 1986. Si atunci practic a inceput adevarata mea viata de sportiv, viata competitionala, viata care ma caracterizeaza, viata de care aveam nevoie si care mi-a oferit cele mai de pret trairi existentiale. Am intrebat ce reprezinta acele aparate si am aflat in cele din urma de disciplinele care mai exista in atletism in afara de alergare: Sarituri, sprint, rezistenta, aruncari. Primul obiect de care am fost curios ce este a fost Greutatea , o bila de 5 kg pt juniori. Mi-a spus ca se arunca cu ea. Evident intrebarea era cat. Nefiind de specialitate antrenorul a spus sa arunc sa vedem mai intai daca am ,,nerv,, pt aceasta proba. Spre mirarea lui a zburat in jur de 12 metri. Pt cineva care cunoaste este destul de mult tinand cont ca nu incepusem inca sa trag de fiare si ca nu mai aruncasem vreodata cu ,,o bila,,. Am inceput sa ma antrenez si in sala de forta. Deveneam tot mai masiv, greutatea zbura tot mai departe. Kilogramele pe bara se adunau si ele, frigiderul se golea tot mai des. In sfarsit , m-a captivat felul in care un om poate sa se transforme prin exercitii fizice si cat de puternic poti sa devii cu 1 ora de miscare pe zi. Am concurat , am avut rezultate nationale, multe medalii de argint si bronz chiar aur la aruncarea greutatii si la disc. Simteam ca tot imi lipseste ceva la corpul meu, acel lucru era armonia. Asa am ajuns sa citesc mai mult despre anatomia umana si despre exercitii pentru completarea zonelor subdezvoltate ale corpului meu si de unde sa inveti cel mai repede daca nu dintr-o revista de culturism unde marii campioni te fascineaza cu dimensiunile bratelor si nu numai. Am avut mirarea sa vad ca juniorii de la noi erau mai jos ca performanta decat juniorii din afara dar la nivelul la care ma aflam eu in acel moment puteam sa fac fata fara prea multe batai de cap. Fireste, urmatorul lucru la care te gandesti cand te afli in aceasta postura este ca poate si tu poti sa fii acolo sau mai bun decat ei. In 2005 concurez pt prima oara in localitatea Resita si ies campion national. Prima participare, prima victorie. Tot in acel an merg la mondiale in Budapesta si vin pe un loc 8 de care am fost foarte dezamagit. Anul urmator castig nationalele si fac ceea ce nu ma asteptam. Iau medalie de bronz la mondiale in Italia. In momentul acela am realizat ca sunt facut pt asta. In 2007 concurez din nou, ies campion absolut de juniori in Romania, merg din nou in Budapesta , de data aceasta mai fibrat si mai masiv ca niciodata fiind sigur ca o sa castig desi nemtii si ucrainienii aveau sportivi foarte buni. In prima zi de concurs ma bat la locul 2 sau 1 impotriva Germaniei. In a doua zi vin mai mare cu 4 kg(pentru cine nu cunoaste exista momentul in care tii regim si nu bei apa deci te deshidratezi inainte de concurs si momentul reincarcarii cu carbohidrati dar tot fara apa pt volumizare si vascularizare, este o adevarata arta ) si urmeaza programul pe muzica in care prezinti musculatura pe un fundal muzical ceea ce conta 50 % din punctajul final. Se intampla ceea ce si in ziua de azi regret si nu pot sa inteleg cum de a fost posibil. Cd-ul pe care il aveam nu putea fi citit de combina celor responsabili cu muzica, eu aveam track si combina citea doar mp3. Cum e posibil sa se intample asa ceva la un concurs de asemenea talie nu pot sa-mi imaginez. Ies de pe scena si refuz pana nu-mi rezolva problema dar nu e asa, trebuie sa intru ca iesim din program si trebuie sa intre si ceilalti concurenti. Atunci mi s-a spus sa pozez pe alta melodie mai pe inteles adica sa ma duc naiba. Am acceptat sa pozez pe alta melodie dar macar sa fie ritmata. Ce credeti ca am avut surpriza sa-mi auda urechile? House, da , house , daca erau manele tot aia era, poate ma descurcam mai bine cine stie. In momentul acela eram distrus si am stiut ca nu voi fi campion. Deci house, bun daca e house atunci o sa fiu si eu mai ciudat si o sa merg in maini. Am mers in maini toata scena si am inceput sa ma prezint asa pe acea muzica haotica si parca nu-mi mai pasa ce se va intampla. Am fost chemat dupa premiere unde am luat locul 4 in spatele scenei sa facem testul antidoping. Unul din finalisti a fugit de la control iar comisia de disciplina a trebuit sa dea medalia urmatorului clasat adica mie. Poate va intrebati de ce tot bat campii cu toate aceste intamplari dar o sa vedeti ca sporturile si psihologia sunt in foarte stransa legatura. Si acum sa revenim la sagetile noastre. In 2008 cand din nou am contact cu dartsul, moment in care imi achizitionez o placa mai mare de darts si sageti profesionale. Incep si vizionez filmari pe youtube cu Phil Taylor si Raymond Von Barneveld. Sunt uimit, socat si cad in admiratie fata de precizia si simpla neintelegere a sportului respectiv. Aflu distanta oficiala de la care se arunca si inaltimea unde trebuie sa fie o placa instalata. Aflu ca exista Soft darts si Steel darts si surpriza eu de fapt am comandat sageti de soft in loc de steel la care am adaugat varfuri de otel. Va dati seama ce jucam eu acolo cu acele sageti de 18 grame si cu bratele mele de 50 cm in diametru. Mi-am luat repede gandul de la mari precizii, dar asa cum am fost invatat totul trebuie exersat trebuie multa perseverenta si rabdare, mai ales rabdare. Of, eu si rabdarea baba si mitraliera. Petrec cat mai mult timp pe internet si ce sa vezi ,,in sfasit avem si noi o federatie,, exact asa arata anuntul. Tot de acolo aflu ca la Timisoara va fi un concurs de soft si incep sa ma antrenez intr-un bar la un aparat la care lasam in medie 50 de ron pt fisele jucate pe zi. Ajung sa ma antrenez 4 ore in fata unui aparat ce se afla intr-o sala cu 12 mese de biliard si o gramada de zomot. Nu conta, eu vroaiam sa imit 180-ul lui Phil ,,the power,, Taylor. 180 dupa 1 luna de antrenament ? Sa fim seriosi, nu nimeream constant nici 20-ul dar sa dau 3 sageti in tripla de 20. Timpul trece, concursul se apropie iar eu nu dau nici un 180. Ce prostut, de parca un meci se castiga cu un 180. Eu omit faptul ca se inchide in dubla si la Timisoara am mari probleme cu inchiderile. In cele din urma ajung sa joc cu Vlad Popa si pierd cu 4-1. Multumesc, am mers 500 de km si platesc 600 ron ca sa iau bataie. Aici vroiam sa ajung de fapt cu toate povestioarele mele despre cum am iesit campion la culturism si asa mai departe. In orice ramura sportiva pleci de jos, investesti si inveti din greseli si din fiecare concurs la care participi. Ceea ce nu te omoara intotdeauna te face mai puternic. Poate si voi aveti fiecare o poveste de spus. Aceasta a fost a mea care are continuarea inca unui esec la primul concurs organizat de FDR unde nu trec nici de primul tur, multumesc din nou, ce sa fac ? Sa ma demoralizez si sa ma intorc la culturismul meu, la viata mea? Nu am parasit viata mea de sportiv pentru nimic, doar am ajustat-o la prezent. Inca un as in maneca, am considerat. De va fi sa resusesc totul bine, de nu, a fost o experienta unica si nu am sa regret niciodata ca nu am incercat. Putin suparat ma intorc acasa cu chef de nimic, mai degraba demoralizat. Totusi tabla e in fata mea, sagetile le am in mana ca doar ce intrasem pe usa. Ce zici, dai de doua trei ori (imi spun in gandul meu). Iau sagetile acelea de soft cu varfuri de otel, pun piciorul la oche, arunc prima sageata in tripla de 20; ce noroc imi spun, acuma intri? Pura intamplare, cam rar cu triplele fara incalzire, dar si a doua sageata merge tot acolo, ups, deja nu mai e coincidenta; incepe sa-mi vina cheful de joaca. Primele doua sageti au fost aruncate la interval scurt dar a treia daca intra era un 180, cum sa dau 180 acum, asa cu aceste sageti ? Nu se poate ! Ma pun pe pozitie, nu e prima oara cand ratez un punctaj maxim; arunc mai relaxat ca niciodata; interesant, 180. Primul meu 180. La momentul acela nu mai conta ca am pierdut, ca n-am intrat nici in turul 2 sau alte aspecte, am dat 180 era tot ce-mi doream de cand vazusem acea filmare pe youtube, deci se poate.

DESPRE TEHNICA MEA
Priza pe sageata:
- pentru a stabili centrul de greutate al sagetii mele o asez pe deget si incep sa caut punctul in care dispare balansul,
- degetul mare si degetul aratator fac priza la un cm deasupra centrului de greutate,
- degetul mijlociu il pun sub sageata,
- urmatorul deget il pun undeva pe acul sagetii pe la mijloc,
- degetul mic nu are contact cu sageata.

Explicatie:
- de ce deasupra centrului de greutate si nu pe centrul de greutate? Daca priza este facuta pe mijlocul sagetii se pierde simtul greutatii si precizia deoarece intervine automatismul lipsind acel element al aprecierii vitezei si inaltimii iar sageata va incepe sa se balanseze in aer vizibil,
- in ordinea in care am descris mai sus degetul mare si aratatorul sunt primele care se stabilesc pe sageata cand luam priza dar la eliberare sunt ultimele care parasesc corpul sagetii,
- degetul mijlociu are un rol important in stabilirea echilbrului deoarece nu mai avem priza pe centrul de greutate ci este la un cm mai in spate,
- degetul 4 stabileste unghiul si traiectoria pe care vrem sa o urmeze sageata.

Pozitia corpului:
- talpa piciorului o asez cu exteriorul spre directia de aruncare si nu cu varful dar talpa nu va fi paralela cu planul boardului ci va avea o pozitie anatomic sanatoasa adica avand calcaiul putin in spate,
- 85 % din greutatea corpului o pun pe piciorul din fata si restul pe piciorul din spate,
- piciorul din fata este foarte putin flexat,
- capul este ridicat,
- trunchiul este drept,
- cotul si umarul sunt la acelasi nivel,
- incheietura este relaxata si palma este usor adusa spre inapoi,
- ochii nu scapa tinta din privire iar fluturasul il aduc in dreptul lor, campul vizual ajutandu-ma sa privesc tinta dar sa vad si sageata in acelasi timp.

Explicatie:
- de ce nu cu varful sau cu latul exterior paralel spre directia de aruncare? Daca punem varful inainte pierdem din echilibru si totodata distanta catre board este mai mare. Daca punem latul exterior al piciorului cream un disconfort corpului deoarece trebuie sa ne rasucim ca sa ajungem la pozitia de aruncare.
- de ce 85 % pe piciorul din fata si 15% pe cel din spate? Daca punem majoritatea greutatii pe piciorul din fata permitem o mica aplecare spre inainte dar cu trunchiul drept ceea ce ne ajuta sa castigam centimetri importati pana la tinta alaturi de pozitia talpii. Piciorul din spate ne tine in echilibru. ATENTIE! Nu exagerati cu aplecatul spre inainte.
- de ce este putin indoit piciorul din fata , de ce nu este drept sau mai mult indoit? Daca este drept o sa ne pierdem echibrul in timpul aruncarii deoarece nu putem sa opunem resistenta la momentul aruncarii. Daca il indoim prea mult modificam traiectoria si ne supunem unui discomfort stand incordati.
- capul este ridicat pentru a vizualiza mai bine tinta si a mentine corpul drept.
- daca trunchiul este indoit si cotul impreuna cu umarul vor fi mai jos o sa lucram impotriva gravitatiei si nu ne vom ajuta de ea.
- cotul si umarul sunt la acelasi nivel pentru o traiectorie dreapta fara modificari in timpul aruncarii.
- relaxam incheietura pentru a putea controla sageata si pentru a-i da un plus de viteza in momentul cand mana merge spre inainte deci palma va fi adusa spre inainte iar acest lucru ne ajuta sa intindem bratul in totalitate.
- daca sageata este mai jos de nivelul ochilor sau mai sus precizia se pierde din cauza modificarii parghiilor stabilite mai sus